Wednesday 23 June 2010

Anglia în fața eliminarii de la CM

Știu că nu am mai scris de ceva vreme pe blog, dar uite că azi am găsit un motiv.

Cred că toată lumea amatoare de fotbal știe situația Angliei la CM înainte de ultimul meci din grupă (trebuie să invingă, ca să fie sigură de calificare). Ceea ce m-a uimit pe mine este devotamentul/mândria națională, toată lumea, microbist sau nu, ține pumnii strânși și cred că majoritatea vor fi în fața televizorului la ora 15:00 BST.

În multe companii se închide activitatea pe durata meciului, inclusiv și compania unde lucrez, pentru a da posibilitatea oamenilor să se ducă în pub și să urmărească meciul. Cred că asta este și pentru a evita ca oamenii să lipsească toată ziua pe motivul ”îmbolnăvirii”.

Dar ceea ce m-a determinat să scriu acest post este o întâmplare petrecută dimineață. Eram în metrou, în drum spre serviciu și mecanicul zice ”Please mind the dors and Go England”. Poate era mecanicul un fanatic, dar când m-am uitat în jurul meu în metrou am putut să citesc pe chipul celor din jur, faptul că și ei au zis în gând ”Go England”. Nu foarte des ai posibilitatea să vezi ”unitatea națională” la oamenii din jurul tău, cu atât mai puțin în Londra unde locuiesc oamenii din toate colțurile lumii.

Nu am să uit niciodata chipul oamenilor din metrou, de la femei de afaceri puse la 4 ace, până la un muncitor de pe șantier care avea și casca pe cap, aprope toți au avut același gând, aceeași seranță.

Fie că e vorba de fotbal sau orice altceva, sper să mai ocazia să observ această unitatea între oameni complet străini, dar până atunci am să zic și eu ”Go England”.

Tuesday 4 August 2009

La mare fără manele

Săptămâna trecut tocmai am venit din concediu, am fost undeva în Polonia, pe lângă peninsula Hel(cu un singur "l").

Ce mi-a plăcut e că peninsula e destul de îngustă(cred că în unele locuri are şi 100m lăţime), şi, deci, ai acces şi la golfuleţ dar şi la Marea Baltică. În partea de nord ai plaja, valuri mari, apă să faci baie (eu nu prea sunt atras de aşa ceva, dar unii sunt), iar în partea de sud apă mică, fără valuri mari ... perfect pentru învăţat windsurfing, kitesurfing şi altele în gen, ceea ce am şi făcut.

Ce m-a surprins foarte mult a fost asemănarea cu România. Oameni cu aceeaşi mentalitate ca la noi, am putut sa văd şi Loganuri, chiar şi moneda lor, zlotul, are cam aceeaşi paritate cu leul nostru, doar că preţurile mi s-au părut mai mici decăt cele de pe litoralul românesc.

Doar 3 lucruri au făcut diferenţa dintre litoralul nostru şi al lor: limba era un "pic diferită", mai multe spaţii verzi şi cel mai importat nu am auzit nici măcar o manea. Deci pentru toţi cei care vor să mergă la mare şi să se simtă ca la noi dar fără manele nu pot decât să le recomand cu căldură să meargă în Polonia.

Wednesday 10 June 2009

O zi fără metrou în Londra

Ieri am primit un email în care "primarul Londrei" mă anunţa că începând de ieri la ora 19:00 începe greva la metrou, prin urmare trebuie să îmi găsesc altă rută pentru a ajunge astăzi la serviciu.

Norocul meu este că am şi alte alternative astfel încât astăzi dimineaţă mă prezint la gara să iau un tren. Pe peron, lume destul de multă, mă întreb dacă o sa am loc în primul tren sau trebuie să îl aştept pe următorul, iar când trenul vine deja plin mă gândeam că nici în următorul nu o să mă pot urca.

Locuiesc în Londra de mai bine de un an şi cam cunosc cum merg treburile, dar trebuie să recunosc că am rămas foarte surprins de faptul că am reuşit să mă urc în primul tren, şi asta într-o perfectă ordine, de parcă exersasem împreună cu toţi cei de pe peron şi din tren mişcarea asta timp de o lună.

Am avut cam 2 minute întârziere, deoarece trenul a mers cu viteză redusă, o regulă de securitate când este "foarte" plin. Din gară, eu, ca de altfel aproape toţi din tren, trebuie să iau un autobuz, dar nu aveam nici cea mai mică idee unde este sau în ce direcţie, ştiam doar numărul autobuzului.

Aicea altă dovadă de civilizaţie, peste tot erau pancarte care îţi arătau direcţia spre staţiile de autobuz, peste tot erau împrăştiaţi reprezentanţi ai căilor ferate ca să stea la dispoziţia ta şi să te îndrume, să îţi dea o harta a împrejurimilor în care erau marcate staţiile de autobuz sau cât timp ţi-ar lua dacă ai merge pe jos în diferite direcţii.

Stau acum şi mă întreb de ce omuleţii de la căile ferate s-au mobilizat aşa mult, că doar, ei nu au nici o treabă cu cei de la metrou?

Poate că şeful de acolo avea cap şi l-a folosit, poate pentru că sunt ei aşa bine crescuţi şi s-au gândit la Bogdan. Eu cred că de fapt s-au gândit la ei înşişi. Au realizat că astăzi o să aibă cu poate mai bine de un milion mai mulţi călători care nu ştiu încotro să o ia şi deci o să tăbărască peste ghişeul de informaţii.

Uite că un pic de organizare şi ordine funcţionează, iar eu am reuşit să îmi găsesc calea între mii şi mii de oameni.

Tuesday 31 March 2009

IKEA vs. IKEA

Acum ceva timp am căutat ceva pe internet(nu are importanţă, dar pentru acest caz, să zicem că eram interesat de o noptieră). Astfel am ajuns pe pagină la IKEA şi am văzut câteva oferte. După o vreme m-am dus din nou pe pagina la IKEA şi am observat că pagina lor era diferită ... asta pentru că intrasem pe ikea.com, nu pe ikea.co.uk dedicata pieței din Mare Britanie, aşa cum a fost cazul prima data.

De pe ikea.com am observat că există şi ikea.ro, din curiozitate am zis să intru să văd cum este şi pagina web dedicată pieţei din Romania. Am rămas şocat de diferenta dintre cele două: pe ikea.co.uk poţi cauta prin sute de produse, le poti vedea, rezerva, cumpăra .... tot ce vrei. Pe pagina celor din România găseşti doar adresa magazinului, un catalog şi .... o listă de greşeli apărute în catalog, deci şi ală e cu greşeli.

Am mai încercat şi am intrat pe ikea.fr ... acelaşi pagină ca cea din Marea Britanie (cu diferenţa că aicea scria în franceză).

Deci nu pot să înteleg, ce are Domnule România de nu are şi ea o pagină calumea? Era o chestie de tradus, şi de făcut conversia preţurilor, ce e aşa greu? cât de mult poate să coste să faci toate astea? Ce, românul nu poate cumpăra online? Păi ala de se numeşte director pe IKEA România nu îl duce capul că astfel magazinul lui devine deschis 24/7?

Nu că sunt eu naţionalist, dar mai ales când ai deja toate resursele, trebuie doar portate, tu alegi să pui un catalog plin cu greşeli?

Monday 16 February 2009

un vis devenit realitate

Chiar nici nu ştiu cu ce să încep ... Cred că sunt mai bine de 10 ani de când am acest vis, şi acum, după atata vreme de aştepare parcă nu îmi vine sa cred că s-a împlinit. Într-un post mai vechi menţionam că am făcut primul pas, iar acum pot să spun că l-am făcut şi pe ultimul ... mi-am cumpărat o motocicletă.

Ştiu că mulţi din cei care vor citi acest topic vor zice că sunt nebun, sau poate chiar vor posta acest lucru, nu pot decât sa le zic, că sunt foarte fericit şi orice ar zice nu pot să îmi răpească din bucurie.

Am făcut doar câteva poze pe care le puteţi vedea mai jos, din păcate sunt realizate cu telefonul şi calitatea nu este aşa bună, dar cred că o să mai pun şi cu alta ocazie.





Ţin totuşi să le mulţumesc celor care au fost alături de mine şi m-au sprijinit în realizarea acestui vis.

Monday 2 February 2009

Cum se poate bloca Londra?

Cred că majoritatea se gândeşte la un atac terorist sau ceva de genul asta. Nu, nu este vorba despre aşa ceva, ci doar de 20 cm de zăpadă.

Astă noapte a nins ca în poveşti în Londra. Este cea mai frumoasa ninsoare(cred că singura care se poate numi ninsoare) din câte am văzut eu in Marea Britanie, apropo, ieri pe 1 februarie s-au impinit 3 ani de când am pus piciorul în Anglia.

Ei bine, toate bune si frumoase, am avut ocazia să fac un om de zăpadă, să mă alint ca un copil de frumoasa ninsoare, dar ştiam ce o să urmeze...

Chair dacă sunt doar 20 de cm de zăpadă, toată Londra e blocată. Mi-a luat de 3 ori mai mult sa vin la serviciu, chiar daca merg cu metroul, asta in condiţiile în care nu era mai aglomerat decât in alte zile.

În centul Londrei (pe Oxford Street) nu am putut să văd nici un autobuz sau maşină, cu toate că strada era destul de curată. Toate magazinele, băncile oficiile poştale ... închise. Toate reţelele de telefonie sunt supra solicitate, pentru că toată lumea vorbeşte la telefon şi se întreabă unii pe alţii ce să facă. La mine la serviciu, sunt doar 4 oameni cu tot cu mine. Pe stradă e pustiu.

Parcă e stare de urgenţă şi nimeni nu are voie să iasă din casă(şi chair dacă iese, nu prea are cu ce merge, nu autobuze, nu trenuri, nu metrou). Stau acum şi mă gândesc, toate astea sunt oprite pentru, cum ar zice englezul, "youre safety and security", sau e doar incompetenţă.

Mai jos pun nişte poze cu zăpada de la mine de acasa, care e mult mai multă decât în centrul oraşului....







Update (11:30 GMT): Pentru că aicea nu ninge decât foarte rar, aparent e mai ieftin să blocheze totul(trenuri, autobuze, metrou) decât să investească în maşini de curăţat sau alte chestii în gen. În plus, din motive de siguranţă(aşa cum aminteam mai sus) autobuzele nu ies pe traseu decăt dacă traseul este complet curăţat, nu doar condiţii bune de trafic, si cum în toată Londra nu sunt pluguri ....

Wednesday 10 December 2008

Ce trebuie să faci ca să cumperi bilete la meci

Cred că toată lumea din România ştie că CFR Cluj a jucat un meci de fotbal împotriva Chelsea London. Nu că aş fi un fan al Clujului sau un patriot de ocazie, dar încă de acum câteva luni am vrut să mă duc la acest meci pentru că, Clujul a ştiut să joace fotbal de fiecare dată, a făcut un joc frumos, chiar şi când a pierdut.

Drept urmare, de acum două luni am tot căutat pe situl lor oficial posibilitatea să cumpar bilete. Am tot scris emal-uri la toate adresele de email de pe sit, nici măcar un răspuns. Am sunat la toate numerele de telefon date pe sit(birouri, stadion etc.) ... nici un răspuns, nici măcar un ton de ocupat.

Într-un final m-am dus pe cele două situri ale suporterilor Clujului. De la primul sit am primit răspunsul:

I don't think you can buy tickets for the visitors section of the stadium, but there should be tickets left over elsewhere.

WTF? Adică tu de ce crezi că ti-am scris ţie? Şi de ce anume îmi răspunzi în engleză?

De la al doilea sit am primt un răspuns cu 3 nr. de telefon ale şefilor de galerie. Sun la primele două ... surpriză ... nu răspunde nimeni. Suna la al treilea nr. îmi răspunde un tip şi îmi zice că el a aflat din ziar că nu mai sunt bilete ... păi ce fel de şef de galerie eşti tu, dacă tu afli din ziar?

Am fost şi la stadion când a fost conferinţa de presă, dar ... nu am avut nici acolo cu cine sta de vorbă, şi acum mă întreb: Tu ca un om de rând, fară relaţii, cunoştinţe, Ce trebuie să faci ca să cumperi bilete la meci?

p.s. abia mai târziu am aflat că au fost unele bilete de vânzare prin comunitatea online a românilor in UK, dar era prea târziu. Mai puteam să îmi iau bilet cu loc în galeria fanilor englezi .... dar care mai era farmecul?