Una cu alta adunată iată că tocmai s-a împlinit un an de când am ajuns pe meleaguri străine. M-am gândit să scriu în acest topic ca un fel de bilanţ al acestui an.
Doar când stai şi analizezi ce a fost în trecut îţi dai seama că orice lucru cât de mic îţi poate influenţa viaţa într-o proporţie destul de mare, şi nu doar viaţa ta cât şi a celor din jurul tău. Îmi aduc aminte acuma că citisem undeva că mama lui Hitler vroia să avorteze, dar în ultimul moment s-a răzgândit. Acum îmi dau şi eu seama că unele decizii, minore la acel timp, mi-au afectat destul de tare viaţa.
Dacă mă întreba cineva anul trecut ce o să fie cu mine în decursul următoarelor 12 luni, cu siguranţă că nu puteam prezice nici o mică parte. Dar nu cred că asta e cel mai important, dacă mi-am respectat planul sau nu, pentru că, pe atunci, nici nu putea fi vorba de un plan.
Cred că diferenţa este dată de numărul lucrurilor care te fac să te simţi mândru atunci când te uiţi înapoi, dar şi cele care te fac să stai cu capul în pământ.
Aş putea zice că pe plan profesional această perioadă a reprezentat un salt: participare la unele conferinţe, implicarea în unele proiecte de cercetare ... Cel mai important cred că este ce am câştigat eu din toate astea. Cred că după experienţa în domeniu, pe următorul loc, vine faptul că mi-am dat seama cum se lucrează parctic într-un grup de cercetare care este foarte bine cotat(în primele 5 din Marea Britanie). Mi-a fost greu să mă obişnuiesc, dar nici acuma nu pot zice că sunt integrat 100%.
Tot în plan profesional aş putea include şi experienţa mea ca student într-o ţară străină. Modul în care este privit învăţământul aicea, atât de către profesori dar şi de către studenţi, m-a făcut să realizez că cel mai importat lucru nu este diploma pe care o obţii în final ci mai degrambă important este cu ce rămâi după. Să nu creadă cineva acuma că cei din Anglia nu se uită la o diplomă, ba chiar dacă vrei să te angajezi undeva aceasta conteaza foarte mult, doar că ei pun accent mai mult pe ce este în spatele acelei bucăţi de hârtie. Cred că este tocmai diferenţa dintre formă şi fond care uneori în învăţământul din România este foarte fragilă.
Dacă eu am dat la acest master din diverse motive, acuma chiar îmi pare rău că am pierdut timpul în primul semestru. Dacă până acuma lucrarea de dizertaţie reprezenta ultimul pas către a obţine acea bucată de hârtie mult dorită, acuma chiar nu mă interesează ce notă o să obţin. Pe primul loc acuma pun tocmai proiectul, pentru care o să dau tot ce e mai bun astfel încât eu să fiu mulţumit de el si nu cei care o să mă examineze.
Ieşind din planul profesional, cred că şi aicea sunt unele lucruri ce merită amintite. Imaginea pe care o aveam eu creată despre Regat a fost parţial dacă nu chiar total schimbată. În primul rând ar fi de notat „răceala” englezilor de care eu nu am avut parte, mai mult decât atât tot timpul am fost tratat cu o „înfricoşătoare” căldură prietenească. Poate am fost eu doar norocos, dar peste tot oamenii foarte serviabili mă întâmpinau cu un zâmbet pe buze, ceea ce mă făcea să mă întreb dacă românilor le revine statutul de popor primitor şi ospitalier.
Faptul că am petrecut un an în Anglia m-a ajutat şi la perfecţionarea limbii engleze, dacă se poate spune aşa, mai corect ar fi spus la învăţarea acesteia. Dacă la început eram speriat când cineva încerca să vorbească cu mine acum am ajuns să mă pot înţelege şi cu cei care au un accent britanic destul de puternic şi de foarte multe ori este greu de înţeles de către o persoană ce nu este vorbitor nativ de engleză. Chiar mai mult, din când în când, pot să îmi dau seama şi de originea vorbitorului după accentul pe care îl are.
Cel mai de notat lucru cred că este şocul primelor zile, cănd am luat contact direct cu o noua civilizaţie, cu un nou mod de viaţă despre care nu aveam nici cea mai mică idee. De fapt cred că ar fi mai corect să menţionez multitudinea de civilizaţii şi stiluri de viaţă. Numeroasele colonii pe care le-a avut Marea Britanie, dar şi politica libertăţii cultelor a dus la pierderea identităţii englezilor ca popor, dar totodată şi la existenţa mai multor culturi în acelaşi spaţiu geografic. Cu zâmbetul pe buze arunc acum un ochi şi la alte popoare(în care intră şi Romănia) la câte dispute au fost şi încă sunt între cetăţenii minoritari şi cei majoritari din unele zone.
Chiar dacă Wolverhampton-ul este un orăşel mic(din punctul lor de vedere, el având cu câteva mii de locuitori mai puţin decât Iaşul) cred că am putut să văd, întâlnesc şi să stau de vorbă cu oameni de pe tot globul: din toată America (nord, centrală si cea de sud), din Iran până la toate ţările din Asia, de Europa şi Africa nici nu mai pomenesc. Ficare dintre aceştia având propria limbă, propria cultură, propriul mod de viaţă, propria bucătărie, propria percepere asupra vieţii.
Dacă până acum făceam câte o confuzie între unele persoane acum realizez că de fapt fiecare din ele este reprezentată de către alt sistem de valori(chinez vs. japonez vs. vietnamez, camerunez vs. nigerian etc.). Faptul că am avut contact cu ei a reprezentat pentru mine mult mai mult decât orice lecţie de istorie, geografie, cultură a popoarelor, mai mult decât sute de pagini citite dintr-o enciclopedie. Tot aicea a fost şi prima/singura dată m-am simţit ofensat atunci când cineva mi-a zis ca sunt „alb”. Nu cred că până în acel moment eram conştient că discriminarea poate fi îndreptată şi către mine sau că aş putea să simt aşa ceva.
Cred că ar fi multe de spus despre anul ce tocmai a trecut, poate unele dintre ele le-am menţionat mai detaliat în alte topicuri ale mele, dacă nu, cu siguranţă că o să o fac de acum. Totuşi aş vrea să mulţumesc câtorva persoane care au fost alături de mine şi m-au ajutat şi poate în unele momente au crezut în mine mai mult decât poate eu o făceam, dl. Cristea, Corina şi Dinel:
Vă mulţumesc pentru sprijinul necondiţionat pe care mi l-aţi dat.
