Saturday, 5 January 2008

2007

Să zicem că am primit leapşa de aici şi m-am hotărât să scriu câteva rânduri despre anul ce tocmai s-a încheiat.

Deci ...

Pe plan personal:

  • am spus DA
  • poate că mai mult decât până acum, am realizat cât de importanţi sunt prietenii în viaţa unei persoane
  • am obţinut permisul de conducere pentru motociclete

Pe plan profesional:

Altele ... pe care nu am ştiut la ce categorie să le includ
  • mi-au venit actele de rezidenţa
  • şi ca să pun şi una pe minus, nu am reuşit să mă duc nici măcar un minut pe o pârtie

Şi, la fel ca predecesorul meu, leapşa e la liber pentru cei care au blog, iar pentru cei care nu, pot să lase un comentariu.

Monday, 17 December 2007

Recomandări

Sunt nu ştiu câte situri româneşti care nu folosesc diacritice. Ce mă enervează cel mai mult e că în această categorie intră şi unele ziare cu tiraj destul de mare. Dacă tot fac un articol şi îl mai postează şi pe pagina lor, nu înţeleg de ce nu lasă diacriticele, de ce se aruncă la gunoi cu limba română? O scuză ar fi că nu au o tastatură în limba română, dar frate, dacă nu ai aşa ceva cum mai ai pretenţia să te numeşti jurnalist.

Iată că cineva care s-a săturat la fel ca mine sau ca alţii, a pus mâna şi a făcut ceva cu adevărat util, şi anume un instrument on line care să transforme un text fără diacritice în unul cu diacritice. Acesta poate fi găsit aici şi recomand să îl testaţi fără să trebuiască să plătiţi sau să vă înregistraţi. E un instrument simplu de utilizat şi mai ales, la îndemâna oricui. Tot respectul pentru cei care l-au făcut.

O altă unealtă folositoare e "GMail Calendar" conceput, realizat şi dat spre libera utilizare tuturor doritorilor de către Edi. Omul şi-a pus mintea la contribuţie şi a scris un scriptuleţ care să îi afişeze în pagina home de la contul de GMail, următoarele evenimente din calendar. Super elegant şi util. Încă o dată jos pălăria pentru ceea ce a ieşit din mâinile lui Edi.

Cam atât, şi dacă o să mai aflu de aşa lucruri interesante o să mai revin şi cu alte posturi.

Wednesday, 5 December 2007

Edinburgh

De ceva vreme mă tot chinui să pun nişte poze pe net din Edinburgh, ca să fiu mai sincer de cam două săptămâni de când am fost pe acolo. Se pare că în fiecare zi intervine ceva şi tot mă iau cu altele şi cam uit să mai scriu nişte rânduri pe blog. Deci pozele sunt aici.

Un oraş frumos, destul de diferit de cele din sudul Marii Britanii, dar de fapt ce te aştepţi, doar e în Scoţia. Câteva lucruri m-au uimit totuşi la acest oraş. În primul rând, tot timpul cât am fost prin oraş a bătut vântul de am crezut că ma ia pe sus. De la o vreme a început să mă doară şi urechile de la atâta curent. Culmea este că, atunci cănd ne-am dus sa vizităm o plajă, contrar aşteptărilor mele, nici măcar o adiere de vânt. Destul de ciudat, pentru că în mijlocul oraşului am crezut că îmi explodează urechile.

Cel mai ciudat e faptul că, pe lângă vremea urâtă, aproape tot timpul puteai să auzi melodia de la maşina cu îngheţată. Mă întreb cine mai avea nevoie de aşa ceva.

O altă chestie care m-a uimit, cu toate că mă aşteptam la aşa ceva, destul de mulţi bărbaţi erau în fuste. Şi nu doar aşa, ici colo, ci peste tot. Chiar şi sâmbătă noaptea în cluburi sau chiar în mijlocul zilei atunci când era vântoasa mai mare. Trebuie să apeciez şi să am tot respectul pentru "mămdria lor naţională".

În final aş dori să zic un bun venit în lumea blogerilor unui foarte drag prieten, vali. Aştep la cât mai multe posturi de la tine.

Thursday, 22 November 2007

Citate din cărţi

Aşa după cum menţionam în postul anterior tocmai s-a încheia o perioadă de "studiu". Aşa cum, poate mulţi işi imaginează, o carte de programare poate fi uneori chiar plictisitoare sau monotonă. Acelaşi lucru nu este valabil şi pentru cărţile care mi-au căzut în mână. Iată mai jos o listă de de fragmente extrase din cărţi de programare:

  • Will it cause a compiler error? Will Daniel ever marry Francesca? Stay tuned.
    [...]
    the compiler complains, and we have no idea who Daniel and Francesca are.
  • You know, like it's OK for you to feel as though nothing makes sense, and that it isn't your fault. Or is it?
  • So if you hear a programmer use that expression, you'll know that he's just too lazy to phrase it in a technically precise way. You can tell him we said that—unless he knows where we live.
  • The volatile modifier may also be applied to project managers :)
  • If you have a rough time with these at first, don't beat yourself up. Be positive. Repeat nice affirmations to yourself like, "I am smart enough to understand enums" and "OK, so that other guy knows enums better than I do, but I bet he can't like me."
  • Broccoli IS-A Vegetable (not a very fun one, but it still counts)
  • Two more rules you need to know and then we can put this topic to sleep (or put you to sleep; we always get those two confused):
  • But a Person may also implement Programmer, Snowboarder, Employee, Parent, or PersonCrazyEnoughToTakeThisExam
  • So grab your hardhat and a hammer, and let's do some object building
  • programmers who have to maintain your code (after you win the lottery and move to Tahiti) will be grateful
  • (Some people have created a game around counting how many times we use the word copy in this chapter…this copy concept is a biggie!)
  • For the exam, you'll need to know the answers to all of these questions. And, as if by magic, we're actually covering those very same topics in the following sections. Pay attention.
  • (We'll talk about why later, don't let us forget.)
  • We thought about telling you that you'd have to memorize all these codes for the exam…but we didn't want to cause any heart attacks.
  • You're an object. Get used to it. You have state, you have behavior, you have a job. (Or at least your chances of getting one will go up after passing the exam.)
  • Think about it for a minute.
    ...
    Keep thinking ...
  • If they're not completely clear, we'd like to take full responsibility for the confusion
  • Deadlocking is bad. Don't do it.
  • Well, there are ways to do that, but it's beyond what you need for the exam. You will live a longer, happier life if you JUST DON'T DO IT. Really. Would we lie?

Thursday, 15 November 2007

SCJP

Chiar dacă am zis că am scăpat de examene, uite că am ales să mai dau încă unul şi anume un examen de certificare de la Sun.

Tocmai acum am ieşit şi am foaia cu rezultatele. Nu am obţinut procentaj de 100%, dar unii ar zice ca e destul de bun, oricum tot certificat eşti indiferent de scor, atâta timp cât ai mai mult de 59%.

Deci cine vrea documentaţie sau teste pentru Java 1.5 si nu numai poate să îmi dea un email şi o să îl servesc.

Dacă la început am zis că îl iau doar cu ce ştiu, că doar programez în Java, nu e chiar aşa. Întrebările din examen cuprind destul de multe chichiţe pe care nu le întâlneşti poate nici măcar o dată în "real world". Ca un sfat, cine vrea să dea acest examen ar trebui să facă, cât mai multe teste moka de pe net, pentru că întrebări asemănătoare sunt şi la examen şi in plus înveţi cum să "citeşti" o întrebare şi să vezi unde sunt "ascunse" problemele.

Pentru cei care au mai multe întrebări legate de examen pot să îmi trimită un email şi promit să le răspund cat mai repede.

Baftă şi spor la cod-eala.

Tuesday, 30 October 2007

Am ieşit de pe piaţa

Încep prin a îmi cere scuze pentru faptul că acest post vine aşa de târziu, dar am fost prins în mai multe şi tot am amânat.

Aşa după cum cred, toată lumea ştie deja, oficial sunt un om însurat. Fericitul eveniment a avut loc în Wolverhampton, urmând ca, cununia religioasă şi marea petrecere să fie la anul(de fapt o să fie două, una în România şi una în Polonia). Pentru cei care nu o cunosc încă pe tânăra doamna Aldea, o cheamă Teresa şi este din Łódż, Polonia. Căteva poze am pus aici, vă prindeţi voi cine e :D.

Mulţi oameni m-au întrebat de ce am ales să fac cununia civilă în UK, dar răspunsul e foarte simplu - din cauza birocraţiei atât din România cât şi din Polonia.
Parte formală a avut loc la primăria oraşului, iar petrecere la care au participat doar prietenii apropiaţi a fost acasă la noi.

Nu ştiu ce aş mai putea spune de eveniment, am să las imaginile să vorbească de la sine, şi nu pot spera decăt că toată lumea s-a simţit foarte bine. Au fost prezenţi în jur de 20-25 de persoane din 9 ţări, respectiv 3 continente. Meniul a fost unul mixt, aşa cum era de aşteptat polon-român. Dacă o să vedeţi poze cu tortul, a fost primit cadou şi ... se pare că mai sunt oameni care îmi confundă numele de familie cu prenumele, chiar şi felicitări am primit pentru Doamna şi Domnul Bogdan.
Cam atât ... că nu pot sta prea mult în faţa calculatorului, la urma urmei doar sunt în luna de miere ...

p.s.: Pt. Iuli, să ştii că ai avut dreptate, noaptea nunţii e foarte frumoasă, a fost un cer senin şi înstelat de mai mare dragul.

Sunday, 23 September 2007

Google Presentation

De când am venit în UK am încercat să folosesc din ce în ce mai mult soft-uri cu licenţă sau chiar free în detrimentul celorlalte. Poate că din curiozitare sau poate din comoditate am început de ceva vreme să folosesc Google Docs & Spreadsheets. Am început să nu mai folosesc produsele Microsoft Office, chiar dacă aveam un CD cu un kit de la cineva care îl avea de la altcineva si tot aşa (la drept vorbind nici nu prea foloseam eu prea des aceste servicii). Aşa am ajuns să folosesc alternativele de la Google.

Dintre acestea aş vrea să fac cunoscută apariţia şi a Google Presentation o alternativă a Power Point-ului de la Office. Ce mă uimeşte pe mine este faptul că se încarcă mult mai repede chiar dacă e online faţă de versiunea instalată local pe calculatorul personal (e drept că, se poate ca, conexiunea mea la internet să fie mult mai bună decăt viteza calculatorului meu).

La o primă vedere oferă cam aceleaşi optiuni şi interfaţa e mai mult decât prietenoasă şi intuitivă.



Primul lucru interesant e că iţi poţi salva munca, nu doar online, dar şi pe calc propriu şi chiar în mai multe formate compatibile cu alte softuri similare. Însă, lucrul pe care îl aduce nou, şi care mie mi se pare că "face toţi banii", dacă pot să zic aşa, având în vedere că totul e absolut free este opţiunea de a face o prezentare online.



Cei care au participat la o conferinţă/workshop/prezentare online şi urmăreau orice prezentare pe un webcam, ştiu despre ce vorbesc. Mi se pare destul de tare ca aceeaşi prezentare să poată fi urmărită în timp real de oricine de pe glob. Încă nu au, sau poate nu am găsit eu, să poţi să fi şi auzit de cătrei cei care urmăresc prezentarea, dar să fim serioşi opţiuni pentru aşa ceva sunt destule, chiar una şi de la Google - Google Talk.