Tuesday 30 October 2007

Am ieşit de pe piaţa

Încep prin a îmi cere scuze pentru faptul că acest post vine aşa de târziu, dar am fost prins în mai multe şi tot am amânat.

Aşa după cum cred, toată lumea ştie deja, oficial sunt un om însurat. Fericitul eveniment a avut loc în Wolverhampton, urmând ca, cununia religioasă şi marea petrecere să fie la anul(de fapt o să fie două, una în România şi una în Polonia). Pentru cei care nu o cunosc încă pe tânăra doamna Aldea, o cheamă Teresa şi este din Łódż, Polonia. Căteva poze am pus aici, vă prindeţi voi cine e :D.

Mulţi oameni m-au întrebat de ce am ales să fac cununia civilă în UK, dar răspunsul e foarte simplu - din cauza birocraţiei atât din România cât şi din Polonia.
Parte formală a avut loc la primăria oraşului, iar petrecere la care au participat doar prietenii apropiaţi a fost acasă la noi.

Nu ştiu ce aş mai putea spune de eveniment, am să las imaginile să vorbească de la sine, şi nu pot spera decăt că toată lumea s-a simţit foarte bine. Au fost prezenţi în jur de 20-25 de persoane din 9 ţări, respectiv 3 continente. Meniul a fost unul mixt, aşa cum era de aşteptat polon-român. Dacă o să vedeţi poze cu tortul, a fost primit cadou şi ... se pare că mai sunt oameni care îmi confundă numele de familie cu prenumele, chiar şi felicitări am primit pentru Doamna şi Domnul Bogdan.
Cam atât ... că nu pot sta prea mult în faţa calculatorului, la urma urmei doar sunt în luna de miere ...

p.s.: Pt. Iuli, să ştii că ai avut dreptate, noaptea nunţii e foarte frumoasă, a fost un cer senin şi înstelat de mai mare dragul.

11 comments:

blog said...

Felicitari si casa de piatra.

Anonymous said...

Wszystkiego najlepszego z okazji wesela!

Anonymous said...

Casa de piatra si mult noroc si fericire!

Anonymous said...

Sa fie intr-un ceas nu bun, ci Foarte Bun.

P.S. se putea sa nu scrie unu si in chineza... bravo teo, esti mare.

Razvan Feidi said...

Casa de piatra si mult noroc!

Anonymous said...

Casa de piatra si copii beton!!!

Anonymous said...

E in poloneza ;)

Anonymous said...

Felicitari!!! Din acelasi motiv al birocratiei am ales si noi (Paul si Alina) sa ne casatorim in UK. La noi meniul a fost mix(a)t... de tot ca Paul e britanic, eu romanca si nasii sunt greci. U IU IU !!!!

Bostan Mircea Marian said...

Casa de piatra!!!
Felicitari domnului si doamnei Bogdan!

Unknown said...

Casa de Piatra! si sa fie intr-un ceas cu noroc!... Uite asa ne ducem unul cate unul :)

De acuma... hai si om dansa la nuntile tale :)

Anonymous said...

of of of te-ai dus si tu...
Apoi dara nene, sa traiti si sa fiti fericiti...