românul vs. lumea virtuală
Îmi aduc acum aminte despre primele mele contacte cu un calculator unde aveam nişte casete cu joculeţe şi aveam doar două taste pe care le butonam până la epuizare.
Zilele astea am putut să fac o analiză a modului în care românul percepe lumea virtuală şi a beneficiilor acesteia, am să fac acum referire doar la plăţile online.
De ceva timp mă orientez tot mai mult către a face cumpărături online. Am început prin a cumpăra bilete de autobuz pe care le puteam cumpăra online la doar 1 liră în detrimentul celor de la ghişeul de bilete care ajung la 27 de lire. Apoi am continuat şi cu alte lucruri, dar tot timpul doar de la unele magazine online specializate.
De curând am decis să cumpăr ceva de pe ebay. Chiar de când eram în România mi-am dorit să fac acest lucru, dar pentru că nimeni nu trimitea produse în ţară la noi, am renunţat. Dar ce îţi trebuie de fapt? Cu toate că lumea cred că ştie, sau bănuieşte, îţi trebuie un cont pe ebay şi un cont de paypal (toate astea poţi să le faci şi din România, doar că, contul paypal nu îl poţi lega de nici un cont din bancă). În rest nu e mare chestie, cauţi produsul pe care îl vrei, licitezi pentru el şi dacă esti pe fază sau ai noroc poţi găsi unele lucruri la preţuri destul de mici.
Până aicea, nimic spectaculos, dar cred că ceea ce urmează după, este poate de neînţeles pentru unele persoane printre care se număra şi subsemnatul. Tu plăteşti şi stai şi aştepţi. Eu am plătit într-o vineri şi a trebuie să aştept până luni, marţi pachetul.
Tot timpul m-am gândit la faptul că eu am dat banii(o sumă considerabilă) cuiva pe care nu îl cunosc deloc, nu l-am văzut în viaţa mea, nu am vb cu el(sau poate ea, nici măcar asta nu ştiam) şi acum nu mă puteam baza decât doar pe onoarea unui necunoscut. Câţi români care au fost furaţi şi de către cei pe care îi considerau apropiaţi ar putea să facă aşa ceva? Eu mă tot întrebam ce a fost în capul meu când am trimis banii?
Cei care au făcut aşa ceva recent cred că îşi dau seama ce a fost în sufletul meu, cei care au făcut destul de frecvent şi de ceva vreme poate că au uitat cum a fost prima data şi nu îmi înţeleg temerile, iar cei care nu au făcut aşa ceva nici măcar o dată poate mă consideră nebun pentru ce am putut să fac.
Totuşi mai era ceva care parcă îmi dădea speranţă, vânzătorul avea un feed-back bun de 100%, adică de 52 de ori în ultimile 6 luni a trimis produsele tuturor celor care cumpărase de la el. Dar oare ce însemna 52? O fi mult? O fi puţin? Duminică i-am destăinuit surorii mele ce făcusem cu o speranţă de a fi încurajat, dar ea mi-a zis nonşalant că data viitoare ar trebui să cumpăr doar de la cei care au cel puţin 1000 de produse vândute. Deja mă gandeam că sunt doar puţine şanse să nu fi pierdut. Mă mai uit încă o dată pe feed-back-ul persoanei şi apare ... unul negativ. Deja mă vedeam păgubit, dar după câteva ore după ce mi-am mai revenit am costatat că acel feed-back negativ se referea la cu totul altceva decât vânzare.
Lovitura de graţie a venit luni când am văzut pe ebay că se vindea acelaşi produs de către aceeaşi persoană. Împacientat iau şi îi scriu persoanei. Am stat cred ca mai bine de jumătate de oră lipit de calc, fără să respir până ce am primit răspunsul: avea mai multe produse la vânzare şi a folosit aceleaşi poze şi că să stau calm că deja a trimis pachetul spre mine.
Se pare că soarta a fost de partea mea şi marţi a venit şi mult aşteptaul meu produs. Chiar dacă îl aveam în mână, stăteam şi mă minunam cum a putut omul acela să fie corect. Cu toate că era nou, mă tot aşteptam să fie ceva stricat sau să nu funcţioneze.
Cert este că am zis că nu o să mai cumpăr nimic de pe ebay, dar ... chiar în aceeaşi zi m-am dus pe acel sit să verific preţurile la un alt produs ... uitasem prin ce am trecut şi prinsesem curaj.
Nu ştiu dacă toată această aventură a avut la bază faptul că sunt român şi că am mentalitatea specifică sau pentru că sunt eu fricos, am să las pe alţii să îşi dea cu părerea, eu cu siguranţă nu aş putea fi obiectiv.
