Monday 17 December 2007

Recomandări

Sunt nu ştiu câte situri româneşti care nu folosesc diacritice. Ce mă enervează cel mai mult e că în această categorie intră şi unele ziare cu tiraj destul de mare. Dacă tot fac un articol şi îl mai postează şi pe pagina lor, nu înţeleg de ce nu lasă diacriticele, de ce se aruncă la gunoi cu limba română? O scuză ar fi că nu au o tastatură în limba română, dar frate, dacă nu ai aşa ceva cum mai ai pretenţia să te numeşti jurnalist.

Iată că cineva care s-a săturat la fel ca mine sau ca alţii, a pus mâna şi a făcut ceva cu adevărat util, şi anume un instrument on line care să transforme un text fără diacritice în unul cu diacritice. Acesta poate fi găsit aici şi recomand să îl testaţi fără să trebuiască să plătiţi sau să vă înregistraţi. E un instrument simplu de utilizat şi mai ales, la îndemâna oricui. Tot respectul pentru cei care l-au făcut.

O altă unealtă folositoare e "GMail Calendar" conceput, realizat şi dat spre libera utilizare tuturor doritorilor de către Edi. Omul şi-a pus mintea la contribuţie şi a scris un scriptuleţ care să îi afişeze în pagina home de la contul de GMail, următoarele evenimente din calendar. Super elegant şi util. Încă o dată jos pălăria pentru ceea ce a ieşit din mâinile lui Edi.

Cam atât, şi dacă o să mai aflu de aşa lucruri interesante o să mai revin şi cu alte posturi.

Wednesday 5 December 2007

Edinburgh

De ceva vreme mă tot chinui să pun nişte poze pe net din Edinburgh, ca să fiu mai sincer de cam două săptămâni de când am fost pe acolo. Se pare că în fiecare zi intervine ceva şi tot mă iau cu altele şi cam uit să mai scriu nişte rânduri pe blog. Deci pozele sunt aici.

Un oraş frumos, destul de diferit de cele din sudul Marii Britanii, dar de fapt ce te aştepţi, doar e în Scoţia. Câteva lucruri m-au uimit totuşi la acest oraş. În primul rând, tot timpul cât am fost prin oraş a bătut vântul de am crezut că ma ia pe sus. De la o vreme a început să mă doară şi urechile de la atâta curent. Culmea este că, atunci cănd ne-am dus sa vizităm o plajă, contrar aşteptărilor mele, nici măcar o adiere de vânt. Destul de ciudat, pentru că în mijlocul oraşului am crezut că îmi explodează urechile.

Cel mai ciudat e faptul că, pe lângă vremea urâtă, aproape tot timpul puteai să auzi melodia de la maşina cu îngheţată. Mă întreb cine mai avea nevoie de aşa ceva.

O altă chestie care m-a uimit, cu toate că mă aşteptam la aşa ceva, destul de mulţi bărbaţi erau în fuste. Şi nu doar aşa, ici colo, ci peste tot. Chiar şi sâmbătă noaptea în cluburi sau chiar în mijlocul zilei atunci când era vântoasa mai mare. Trebuie să apeciez şi să am tot respectul pentru "mămdria lor naţională".

În final aş dori să zic un bun venit în lumea blogerilor unui foarte drag prieten, vali. Aştep la cât mai multe posturi de la tine.

Thursday 22 November 2007

Citate din cărţi

Aşa după cum menţionam în postul anterior tocmai s-a încheia o perioadă de "studiu". Aşa cum, poate mulţi işi imaginează, o carte de programare poate fi uneori chiar plictisitoare sau monotonă. Acelaşi lucru nu este valabil şi pentru cărţile care mi-au căzut în mână. Iată mai jos o listă de de fragmente extrase din cărţi de programare:

  • Will it cause a compiler error? Will Daniel ever marry Francesca? Stay tuned.
    [...]
    the compiler complains, and we have no idea who Daniel and Francesca are.
  • You know, like it's OK for you to feel as though nothing makes sense, and that it isn't your fault. Or is it?
  • So if you hear a programmer use that expression, you'll know that he's just too lazy to phrase it in a technically precise way. You can tell him we said that—unless he knows where we live.
  • The volatile modifier may also be applied to project managers :)
  • If you have a rough time with these at first, don't beat yourself up. Be positive. Repeat nice affirmations to yourself like, "I am smart enough to understand enums" and "OK, so that other guy knows enums better than I do, but I bet he can't like me."
  • Broccoli IS-A Vegetable (not a very fun one, but it still counts)
  • Two more rules you need to know and then we can put this topic to sleep (or put you to sleep; we always get those two confused):
  • But a Person may also implement Programmer, Snowboarder, Employee, Parent, or PersonCrazyEnoughToTakeThisExam
  • So grab your hardhat and a hammer, and let's do some object building
  • programmers who have to maintain your code (after you win the lottery and move to Tahiti) will be grateful
  • (Some people have created a game around counting how many times we use the word copy in this chapter…this copy concept is a biggie!)
  • For the exam, you'll need to know the answers to all of these questions. And, as if by magic, we're actually covering those very same topics in the following sections. Pay attention.
  • (We'll talk about why later, don't let us forget.)
  • We thought about telling you that you'd have to memorize all these codes for the exam…but we didn't want to cause any heart attacks.
  • You're an object. Get used to it. You have state, you have behavior, you have a job. (Or at least your chances of getting one will go up after passing the exam.)
  • Think about it for a minute.
    ...
    Keep thinking ...
  • If they're not completely clear, we'd like to take full responsibility for the confusion
  • Deadlocking is bad. Don't do it.
  • Well, there are ways to do that, but it's beyond what you need for the exam. You will live a longer, happier life if you JUST DON'T DO IT. Really. Would we lie?

Thursday 15 November 2007

SCJP

Chiar dacă am zis că am scăpat de examene, uite că am ales să mai dau încă unul şi anume un examen de certificare de la Sun.

Tocmai acum am ieşit şi am foaia cu rezultatele. Nu am obţinut procentaj de 100%, dar unii ar zice ca e destul de bun, oricum tot certificat eşti indiferent de scor, atâta timp cât ai mai mult de 59%.

Deci cine vrea documentaţie sau teste pentru Java 1.5 si nu numai poate să îmi dea un email şi o să îl servesc.

Dacă la început am zis că îl iau doar cu ce ştiu, că doar programez în Java, nu e chiar aşa. Întrebările din examen cuprind destul de multe chichiţe pe care nu le întâlneşti poate nici măcar o dată în "real world". Ca un sfat, cine vrea să dea acest examen ar trebui să facă, cât mai multe teste moka de pe net, pentru că întrebări asemănătoare sunt şi la examen şi in plus înveţi cum să "citeşti" o întrebare şi să vezi unde sunt "ascunse" problemele.

Pentru cei care au mai multe întrebări legate de examen pot să îmi trimită un email şi promit să le răspund cat mai repede.

Baftă şi spor la cod-eala.

Tuesday 30 October 2007

Am ieşit de pe piaţa

Încep prin a îmi cere scuze pentru faptul că acest post vine aşa de târziu, dar am fost prins în mai multe şi tot am amânat.

Aşa după cum cred, toată lumea ştie deja, oficial sunt un om însurat. Fericitul eveniment a avut loc în Wolverhampton, urmând ca, cununia religioasă şi marea petrecere să fie la anul(de fapt o să fie două, una în România şi una în Polonia). Pentru cei care nu o cunosc încă pe tânăra doamna Aldea, o cheamă Teresa şi este din Łódż, Polonia. Căteva poze am pus aici, vă prindeţi voi cine e :D.

Mulţi oameni m-au întrebat de ce am ales să fac cununia civilă în UK, dar răspunsul e foarte simplu - din cauza birocraţiei atât din România cât şi din Polonia.
Parte formală a avut loc la primăria oraşului, iar petrecere la care au participat doar prietenii apropiaţi a fost acasă la noi.

Nu ştiu ce aş mai putea spune de eveniment, am să las imaginile să vorbească de la sine, şi nu pot spera decăt că toată lumea s-a simţit foarte bine. Au fost prezenţi în jur de 20-25 de persoane din 9 ţări, respectiv 3 continente. Meniul a fost unul mixt, aşa cum era de aşteptat polon-român. Dacă o să vedeţi poze cu tortul, a fost primit cadou şi ... se pare că mai sunt oameni care îmi confundă numele de familie cu prenumele, chiar şi felicitări am primit pentru Doamna şi Domnul Bogdan.
Cam atât ... că nu pot sta prea mult în faţa calculatorului, la urma urmei doar sunt în luna de miere ...

p.s.: Pt. Iuli, să ştii că ai avut dreptate, noaptea nunţii e foarte frumoasă, a fost un cer senin şi înstelat de mai mare dragul.

Sunday 23 September 2007

Google Presentation

De când am venit în UK am încercat să folosesc din ce în ce mai mult soft-uri cu licenţă sau chiar free în detrimentul celorlalte. Poate că din curiozitare sau poate din comoditate am început de ceva vreme să folosesc Google Docs & Spreadsheets. Am început să nu mai folosesc produsele Microsoft Office, chiar dacă aveam un CD cu un kit de la cineva care îl avea de la altcineva si tot aşa (la drept vorbind nici nu prea foloseam eu prea des aceste servicii). Aşa am ajuns să folosesc alternativele de la Google.

Dintre acestea aş vrea să fac cunoscută apariţia şi a Google Presentation o alternativă a Power Point-ului de la Office. Ce mă uimeşte pe mine este faptul că se încarcă mult mai repede chiar dacă e online faţă de versiunea instalată local pe calculatorul personal (e drept că, se poate ca, conexiunea mea la internet să fie mult mai bună decăt viteza calculatorului meu).

La o primă vedere oferă cam aceleaşi optiuni şi interfaţa e mai mult decât prietenoasă şi intuitivă.



Primul lucru interesant e că iţi poţi salva munca, nu doar online, dar şi pe calc propriu şi chiar în mai multe formate compatibile cu alte softuri similare. Însă, lucrul pe care îl aduce nou, şi care mie mi se pare că "face toţi banii", dacă pot să zic aşa, având în vedere că totul e absolut free este opţiunea de a face o prezentare online.



Cei care au participat la o conferinţă/workshop/prezentare online şi urmăreau orice prezentare pe un webcam, ştiu despre ce vorbesc. Mi se pare destul de tare ca aceeaşi prezentare să poată fi urmărită în timp real de oricine de pe glob. Încă nu au, sau poate nu am găsit eu, să poţi să fi şi auzit de cătrei cei care urmăresc prezentarea, dar să fim serioşi opţiuni pentru aşa ceva sunt destule, chiar una şi de la Google - Google Talk.

Wednesday 29 August 2007

Se plăteşte munca şi în România

Am rămas fără cuvinte când am citit două chestii pe net:

Prima a fost un articol în revista presei în care se punea problema specialiştilor din IT din România. Si eu am mai discutat pe blog dacă se mai întorc, lucru care e din ce în ce mai puţin probabil. Soluţia(dar nu cred că asta rezolvă totul) este mărirea salariilor, ceea ce, s-a început a se vedea.

Aicea vine a doua chestie pe care am găsit-o pe net, şi anume un anunţ de angajare pentru România. Ceea ce m-a mirat e că l-am văzut pe un portal destinat pieţei de forţă de muncă din Marea Britanie. Este un anunţ normal pentru un "Project Manager" în care engleza cam lasă de dorit. Lucru cu adevărat interesat e că salariul oferit e de, atenţie, 3000 - 4000 lire pe luna (~ 4.433 - 5911 euro). Poate că am pierdut eu contactul cu salariile din România, dar mie mi se pare un salariu destul de bun, nu?

Acum vă las să vă pregătiţi un CV şi o scrisoare de motivare.

Monday 6 August 2007

Fiecare ţară cu defectele ei

Stau câte o dată şi mă mir cum de într-o ţară precum Marea Britanie se pot întâmpla lucruri care să mă lase fără replică şi nu la modul pozitiv. În acest post am să povestesc doar despre una cu adevărat şocantă.

Cea care m-a lăsat la propriu cu gura căscată este legată de banii pe care ii folosesc. Dacă cineva nu ştie au cam o sumedenie de monede(2 respectiv 1 liră şi subdiviziuni: 1, 2, 5, 20, 50) şi mai au şi bancnote(de 5, 10, 20 şi 50 lire). Toate bancnotele sunt de hârtie şi, din câte am observat au obiceiul să scrie pe ele(la noi din cate ştiam, e interzis prin lege să le deteriorezi / distrugi). Tot timpul poţi observa că le marchează cu câte un un marker / pix sau chiar le rupe câte un pic.

Asta e, fiecare cu obiceiurile lor, dar asta nu e tot. Peste tot, la magazine sau bancomate, o să ai surprinderea să constaţi că cea mai valoroasă moneda folosintă e cea de 20 lire. Nu e nimic rău în asta, doar că dacă ai cumva o bancnotă de 50, nu eşti tocmai fericit. Nu prea găseşti un magazin care să o primească. Dacă întrebi de ce nu o primesc, asta după ce o analizează pe toate părţile îţi spun: "We are not allowed", iar dacă întrebi de ce nu sunt "allowed", o să primeşti un răspuns total diferit: "Because we are not allowed".

Poţi să crezi că le este frică să nu fie falsă, dar nu e asta. Nu îţi rămâne decât să te duci la bancă şi să schimbi acea bancnotă. Stai la coadă şi când îţi vine rândul te duci la ghişeu, îi zici ce vrei şi te întreabă dacă ai cont la ei la bancă. Normal că nu ai cont la ei, ca doar ai ales prima bancă ce ţi-a ieşit în cale, care ar fi fost şansele? Te uiţi mirat la tipa de la ghişeu şi îi zici că nu ai cont la bancă, tu vrei doar să schimbi o amărâtă de monedă, dar răspunsul o să vină direct: "We can not do this, we are not allowed".

Deci dacă nu sunteţi de fire mai norocoşi decât mine şi veniţi in UK, aveţi grijă ca toate lirele pe care le aduceţi să fie în bancnote mici.

Friday 13 July 2007

Sacrificiile pentru împlinirea unui vis

Majoritatea celor care mă cunosc, cred că ştiu despre pasiunea mea pentru motociclete. Cu toate că mulţi au încercat să mă descurajeze se pare că ... , pasiunea a fost mai puternică. Trebuie să spun că am încercat să fac un pas în aceasta direcţie, dar să facem o analiza a acestui fapt.
Primul pas este să dai examenul pentru a obţine permis pentru categoria A. Zis şi făcut. Când eram în Iaşi cu disertaţia, m-am înscris şi la o şcoală de şoferi pentru a face cursurile şi toate actele pentru a mă înscrie la examen. Nu am să dau prea multe detalii despre acest fapt pentru că sunt oarecum minore în comparaţie cu ce am putut să păţesc în Suceava la examen(având carte de identitate de Suceava a trebuit să vin aici ca să pot da examenul).
Ştiu că fiecare este conştient, că acest lucru implică şi statul la cozi şi aşteptat. Nu vreau să îmi plâng de milă dar vreau doar să scot în evidenţa nişte aspecte. Uitându-mă înapoi, peste cele întâmplate am constatat că am stat să aştept pe alţii de 15-20 de ori mai mult decăt numărul de ore de conducere efectivă. Da, este adevărat de 15-20 ori, şi nu exagerez deloc. Nu ştiu dacă acest lucru este normal, dar ... cu siguranţă asta este cruda realitate.
Ca să dau un exemplu, chiar în ziua examenului, chiar dacă aveam numărul de examinare 3(trei), am stat şi am aşteptat nici mai mult nici mai puţin decât 12(doisprezece) ore într-o zi. Trec peste faptul că am aşteptat nu ştiu căte ore în poligon pe o ploaie de îţi intra şi în măduva oaselor. Noroc cu instuctorii de la şcoala de şoferi auto-sete care mi-au dat şi o geacă să nu fiu murat de la cancerul care era afară şi mai veneau cu maşina ca să mai stau la căldură. Dintre toţi, aş vrea să îi mulţumesc lui Cătălin Alecsa, cel care a fost un domn şi care a făcut mai mult decât a putut ca să mă ajute şi a stat alături de mine pana la orele 22(cine caută un instructor ca să facă şcoala eu îl recomand cu toată căldura). Nu o să uit niciodată cum mergea în poligon cu mătura înainte să ferească apa şi eu în urmă veneam cu motocicleta, cred că mai adecvat era un ski-jet. Chiar el mi-a făcut nişte poze când dădeam proba, încă nu am făcut rost de ele, dar cum o să le am o să le postez. Toţi instructorii au spus că nu ştiu pe cineva să fi dat proba de poligon la motocicletă noaptea sau pe ploaie, ei bine, eu am avut parte şi de noapte şi de ploaie.
După ce am trecut toate stările de nervi şi stres în ziua examenului, m-am dus a doua zi, ca să îmi ridic carnetul. La Suceava îţi poţi lua carnetul în 5 ore: 3 ore şi jumătate stai şi astepţi la o coadă, iar o oră jumătate dureză imprimarea acestuia.
Stiu că, conform legii, fiecare animal ar trebui să beneficieze de un spaţiu de X metri pătraţi. Ei bine, eu, şi cei care erau atunci la permise cu mine sau în oricare altă zi, eram trataţi mai prost decăt orice animal. Pe un hol imaginar de mic, am stat mai bine de trei ore ca o sardea, şi nu prentru că se înghesuiau oamenii, nu, ci pentru că nu era spaţiu sau o ordine ceva. Nici dacă iţi era rău şi leşinai nu trebuia să iţi faci griji, pentru ca nu aveai cum să cazi jos.
Odată intrat pentru poză, am mai stat pe scaun pregătit încă 15 minute, cu toate că erau doi oameni care ar fi trebuit să se ocupe de mine: unul a plecat pentru că nu avea destul zahăr la cafea, altul i-a sunat telefonul, apoi a venit unul şi şi-a dat seama că nu îi stă bine ecusonul şi a plecat să îl aranjeze, apoi a venit altul şi şi-a dat seama că a uitat ceva şi tot aşa ... Iar eu stăteam pe scaun ca un prost şi mă gândeam la cei care erau afară lângă uşa şi aşteptau, pentru că şi eu stăteam şi aşteptam, dar eu eram chiar foarte norocos: stăteam jos şi aveam şi aer să respir. Totuşi am rămas mirat că la permise nu era o încăpere cu două uşi, asa cum se obişnuieşte pe la eliberări acte, respectiv carte identitate şi paşapoarte(experienţe trăite recent şi care m-au dezgustat şi astea destul de mult): una pentru cel corect care stă ca prostul la coadă şi una pentru "băieţii deştepţi".
După toate acestea ies de la poliţie şi văd un afiş cu "Nu da şpagă", vreau să spun că vroiam să scuip pe el, cu toate că nu sunt genul acestor moduri de manifestare. Totuşi, până acum 3 zile eram total împotriva micilor atenţi sau mai pe şleau zis a spăgii. Dar ce m-a adus pe mine să mă schimb la 180 de grade? Hai să luăm un exemplu: să zicem că ai un salariu de 1000 de dolari, nu spun că eu am atât sau că mulţi au, dar iau acestă sumă ca exemplu. Deci rezultă că vine un câştig de aproximativ 100 RON pe zi. Pâi, dacă te opreşte poliţia, şi vrea să îţi ia carnetul ce o să faci? pai normal că o să încerci să îi dai o "mică şpagă" pentru că dacă iei în calcul căte zile o să pierzi + caţi bani o să cheltui + şpaga care se dă pentru ca să fi tratat corect + nervi, nu ai cum să nu încerci să "o dai la pace cu poliţistul".
Aceste zile m-au făcut ca primul lucru pe care o sa vreau să îl fac este ca să dau atenţia, cu toate că până acum eram total împotrivă. Degeaba sunt aceste campanii anti dat şpagă, atâta timp cât serviciile publice işi bat joc de tine la propriu, cu toate că tu îţi plăteşi toate taxele din care îşi iau şi ei salariul. Am căutat locuri unde aş putea să fac o reclamaţie despre funcţionarii publici care îşi bat joc de tine şi te tratează mai ceva ca pe un animal, dar nu am găsit(dacă cineva ştie de aşa ceva rog să mă anunţe). În acest caz cum să nu vrei să te duci într-o altă ţara să faci o muncă, ce este considerată, ruşinoasă? Eu unul prefer să mă duc să mătur pe jos şi să fiu respectat ca un om decât în să fiu tratat mai ceva ca un animal în România.
Mare dreptate avea Mircea Badea când zicea: "Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul". Eu personal în 3 zile am stat şi aşteptat mai mult decăt chiar dormit.
Totuşi acum, când scriu aceste rânduri am în faţă si bucăţica de plastic pe care este scris categoria A. Dacă nu îmi doream atât de mult sunt sigur că renunţam încă de la început.

Tuesday 10 July 2007

Ce rămâne în urma noastră

Primesc pe messenger un link de pe pagina universităţii Cuza(acesta este link-ul). Era vorba despre admiterea la Cuza şi era şi un filmuleţ despre motivele pentru care ar merita să alegi această universitate, dar şi despre faptul că ar trebui să te impici în activităţi studenţeşti extra-şcolare. Am fost şocat la propriu să observ că multe ipostaze din film erau legte de ASII, asociaţia studenţească din care am făcut şi eu parte şi împreună cu alţi colegi am pus-o pe picioare. Trebuie să recunosc faptul că m-am simţit un pic mândru, pentru că, ceva la care am pus şi eu umărul, a crescut atăt de mult. Apoi, urmărind filmuleţul, am observat şi ipostase în care eram surprins şi eu. Cei de la ASII se pare că nu m-au uitat pe mine sau colegii mei şi uite că ne-au "copt-o" încă o dată.
Cert este că mi-a răscolit o mulţime de amintiri legate de studenţie şi de viaţa mea/noastră de student(ţi). Pentru cei care vor să îşi amintească despre acele vremuri sau pentru cei care sunt doar curioşi să vadă filmul l-am pus şi eu pe blog mai jos.



O gură de aer

Un e-mail primit de ceva vreme(pe o adresă ce nu o verific prea des), dar care deabia acum l-am citit şi mi-a adus aminte că am uitat să scriu câteva cuvinte despre o excursie pe muntele meu de suflet: Ceahlăul. E-mail-ul primit chiar m-a surprins, era vorba de salvarea parsului. Trebuie să recunosc, că eu nu ştiam nimic despre acest animal până acum. Dar la recomandarea lui hasan care si el la rândul lui aflase de aici, m-a rugat să fac public această acţiune de salvare, că eu aş avea un trafic mai mare ca al lui(ceea ce mă îndoiesc). Nu are rost ca acum să copii texte întregi cu şi despre aceasta acţiune pentru că cine e curios, vrea să se implice sau doar să afle mai multe o să arunce un ochi pe acest link şi o să afle mai multe. Eu aşa am făcut :D.
Acum să revenim cu câteva cuvinte despre minunata excursie. Trebuia să mergem mai mulţi omuleţi, dar cum la fiecare a intervenit câte ceva, cu doar două zile înainte de a pleca eram doar 4 oameni: eu, Ciprian, Oana şi Dan.
Cu doar o oră înainte de a pleca am constatat că nu avea un aparat foto, după mai multe telefoane pe la cunoştinţe, ca să putem împrumuta unul, am rămas să ne bazăm pe noul telefon a lui Ciprian ce avea şi cameră foto, şi spre surprinderea noastră, sau cel puţin a mea, pozele au fost reuşite(se pot vedea aici).
În câteva cuvinte totul s-ar reduce la 4 oameni ce se urcă într-o dacie Sâmbătă dimineaţa, cu o bună dispoziţie(sau cel puţin doar pe bancheta din spate) cu destinaţia Durău. De acolo începe ucarea pe la amiază, pe traseul Fântânele-Toaca-Dochia. Traseu la pas, cu admirarea peisajelor şi cu încadrarea în timp. La cabana Dochia, unde trebuia să stăm peste noaptea, am avut încă o dată dovada, că acolo se mănâncă foarte bine. Apoi am mai vizitat împrejurimile sau când ploua stăteam în cabană la o carte şi la un pahar de vorbă. A doua zi ne-am întors în Durău pe la Duruitoarea şi după o pauză la baza muntelui ne-am suit în aceeaşi formaţie în maşina şi fiecare la casa lui, eu la Suceava, ei la Iaşi.
Şi uite aşa am fost în mijlocul naturii două zile şi nu pot decât să regret că nu am stat mai mult. Am reuşit să văd destul de multe flori de colţ şi chiar sângele voinicului, două flori pe cale de dispariţie, dar şi un cocoş de munte ce şi-a luat zborul când am trecut prin apropriere lui. Cu toate că în alţi ani puteam să văd capre negre, anul ăsta nici măcar o urmă nu am putut să observ.
Închei prin a mulţumi lui Dan pentru transport şi lui Ciprian pentru că ne-a fost ca un ghid şi deabia aştept să mai fac încă o ieşire cu prietenii.

Wednesday 27 June 2007

Punct şi de la capăt

E drept că de mult nu am mai postat nimic pe blog, dar am şi o scuză.

Nu ştiu dacă aţi văzut filmul "Van Wilder"(o comedie tipic americană) , dar se pare că am ceva în comun cu actorul principal şi anume faptul că am petrecut 7 ani în facultate. Da, e adevărat, am dat şi examenul final şi l-am şi luat. Nota nu a contat şi oricum nu cred că interesează pe cineva, de notat este diferenţa dintre locul la admitere si cel de la disertaţie, deci se poate trage concluzia că totuşi am învăţat ceva.

În rest acum nu mai fac nimic, doar suport căldura şi dorm, destul de mult. Ieri eram pe stradă şi parcă respiram foc iar orice adiere de vând mult aşteptată, nu era decât praf în ochi, atât la propriu cât şi la figurat.

Chiar dacă aceste zile au fost mai agitate pentru mine, începând cu pierderea unui avion şi terminând cu acest examen, am putut totuşi să imi dau seama mai mult decât niciodată de cât de bine este să ai prieteni.

Cineva spunea că bogăţia adevărată nu se măsoară în bani ci în câţi prieteni adevărţi ai, lucru cu care sunt perfect de acord şi nu pot să afirm decăt că sunt cel mai bogat om. Nu pot decât să le mulţumesc tuturor (şi cred că se stiu, nu trebuie să dau nume) că îmi sunt prieteni şi mi-au fost alături atunci când am avut nevoie şi chiar s-au lăsat pe ei pentru mine: vă multumesc.

În final aş vrea să urez încă o data casă de piatră şi fericire celor doi prieteni foarte dragi mie, Oana şi Dan, ce tocmai şi-au unit destine. Vă doresc tot binele şi mă foarte bucur pentru voi.

Sunday 20 May 2007

19 Mai

A venit şi ziua mult aşteptată. Chiar dacă a trebuit să parcurg o oarecare distanţă pentru a exercita dreptul la vot, nu am ezitat nici o clipă. Am profitat de aceasta ocazie ca să mai vizitez încă o dată Londra, dar de asemenea ca să mă întâlnesc cu doi prieteni din facultate care erau şi ei în regat la momentul votului (elaine şi lucian).

Când am ajuns la secţia de votare, am rămas uimit totuşi de faptul că nu am văzut pe nimeni să se plângă de coadă si de faptul că trebuie să aştepte (mie mi-a luat cam o oră). După vot am tot încercat să prind o conexiune internet, ca astfel să pot, să aflu care sunt rezultatele la ieşirea de la vot. Totuşi cineva s-a gândit la mine şi mi-a dat un telefon ca să îmi comunice rezultatele parţiale (mulţumiri adresate încă o data Martei).

Restul zilei l-am petrecut plimbându-mă prin oraş şi revizitând unele atracţii ale oraşului de pe malul Tamisei. Cel mai interesant a fost la catedrala St Paul (data trecută când o vizitasem era în construcţie), am dat peste un ghid/actor ce era cu un grup de turişti. Vestimentaţia sa, compusă dintr-o pelerină neagră, şi modul în care relata povestirile ar fi făcut invidios orice actor. Urmăndu-l, am reuşit să şi vedem nişte edifici din împrejurimi şi să auzim unele legende care nu sunt menţionate în nici un pliant pentru turişti. Fiind atras de tot "spectacolul" pe care îl realiza acest magnific personaj, aproape că am pierdut orice tren pentru întoarcerea acasa, fiind nevoit ca să alerg să îl prind pe ultimul, dar pot să spun că s-a meritat pe deplin.

În final aş vrea să fac nişte comentarii referitoare la vot. Organizarea a fost 100% românească, nu mă refer la Londra, dar am constatat acest fapt din reportajele văzute şi articolele citite în presă. Am rămas dezgustat de omniprezenta coada/înghesuială/călcare în picioare atăt la unele secţii de votare, dar şi la predarea proceselor verbale de către şefii secţiilor de votare. De menţionat (aproape tipic romanesc) nepăsarea din partea celor care primeau procesele verbale faţă de cei care stăteau la coada. Ehe, de parcă eu am uitat prin ce am trecut.

Cât despre coaliţia anti-Băsescu nu poate fi caracterizată decât printr-un proverb (după modelul dl. Vadim) şi anume, prin bine cunoscutul proverb cu "capra vecinului". Dl Geoană tot îi dă cu "Traian Băsescu nu pare să fi înţeles", dar el ce a înşeles? pe el nu se vede deloc? Dl Tariceanu de altfel tot pe preşedinte îl vede "Traian Băsescu a primit o a doua şansă", dar el? ce a primit? Iar dl Vioculescu acest personaj atât de patetic al scenei politice işi foloseşte imperiul media pentru influenţa (de exemplu de ieri pâna astăzi pe pagina de ştiri a antenei 3, pe care o vizitez pentru amuzament, avea la secţiunea ştiri video doar una legată de dl Băsescu - "Exclusiv - Băsescu a smuls telefonul unui reporter", care nu e decât un "gunoi" de ştire, nu zice nimic, nu arată nimic, nici nu iţi dai seama ce a vrut să zică) şi mai au pretenţia că se numesc specialişti în ştiri.

Dar ca să revin la dl Voiculescu, care afirma, la fel că mulţi altii din acea coaliţie că "Traian Basescu să nu mai vorbească în numele poporului român, ci a 30% din poporul român", dar el/ei nu văd că ei vorbesc în numele a 10(zece)%, cele 4 mari (îmi vine şi să râd) partide.

Thursday 19 April 2007

A murit speranţa, trăiască speranţa

Stau şi mă întreb stupefeiat cum s-a putut ajunge aicea: SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI.

Rezultatele sunt: 465 deputaţi + senatori, 440 prezenţi, 10 voturi anulate, 430 voturi valabile, 322 voturi pentru suspendare, 108 împotriva suspendarii.

Am stat şi am ascultat cam tot ce au zis oamenii în şedinţa comună şi nu am văzut nici măcar un motiv plauzibil, doar păreri şi afirmaţii în gol. Cum poate parlamentul format din tot felul de oameni să hotărască împotriva votului poporului. Cum pot oamenii aceştia, în frunte cu cei care fac ce le taie capul şi nu îi interesează de popor(cei care votează la nu stiu câte măini, care cheamă neamurile să voteze, nu mai continui pentru că sunt cuprins de greaţă faţă de toţi aceştia) să îşi bată joc de popor şi respectiv de mine.

Îmi pare rău ca am votat această constituţie care nu e clara nici pe departe.

Unde e onoarea celor care ne conduc? Parcă vorbesc lucruri sfinte.

Regret nespus că nu sunt în ţară să ies în stradă şi să strig că vreau dreptate, vreau stabilitate. Sunt convins că o să se încerce împiedicarea lui Băse să mai candideze, şi mă întreb, oare ce pot eu face împotriva mizeriilor care se ţin legaţi de scaunele lor.

Cum pot eu ca român să accept să fiu condus VĂCĂROIU, de un fost comunist?

Sunt plin de dezgust şi greaţă ...

Oare este în lumea asta un singur român simplu din popor care să fie mulţumit de România, de ce se întamplă în ţara asta????

Sunday 8 April 2007

De Paşte


Hristos a Înviat!



Monday 2 April 2007

York

Dat fiind faptul că universitatea a organizat o excursie la York, nu puteam să ratez aşa ceva. Cu toate că se anunţa destul de obositor (trebuia să merg 2,5 - 3 ore cu autobuzul, iar seara aveam o aniversare) nu puteam să ratez aceasta ocazia, eram conştient că de capul meu nu aveam să ma duc. Poze aici.


Pe drum, am rămas surprins de două lucruri: cu toate că afară era înnorat şi săptamana asta am avut parte de ploi, chiar şi de zăpada, am putut să văd o instalatie de irigatie şi pe deasupra mai si functiona. Nu am putut decât să mă gândesc, că acolo era o ferma specializată în cultura de orez. Al doilea lucru care m-a uimit a fost prezenţa unor semne de circulaţie pe autostradă, cum ar fi: atenţie pietoni sau atenţie cai cu călăreţi (nu am găsit aceste semne până acum ca să văd exact ce semnificaţie au sau cum se numesc, aşa că am ghicit). Cu toate că acea autostradă era una din cele mai largi pe care le-am văzut în Anglia (5+1 benzi pe sens) era puţin probabil sa poti vedea fie oameni fie animale pe autostradă.


York este un orăşel destul de vechi cu strădute înguste şi pline de flori. Le poţi vedea aproape la fiecare geam, şi nu numai. Se puteau vedea o groază de narcise peste tot în oraş, chiar si crescute sălbatic. Din acest punct de vedere poate fi numit “Olanda” narciselor. Centrul oraşului este încercuit de către vechiul zid al unei foste cetăţi. Este destul de interesant cum noul oraş a luat naştere pe ruinele vechii urbe. La orice pas poţi să vezi cum noul cu vechiul se îmbină într-o armonie totală. Peste tot în centrul oraşului sunt o mulţime de restaurante tradiţionale alături de magazine de dulciuri şi cele de bijuterii.


Cu toate că am avut ghinionul să gasesc nişte muzee închise am profitat din plin de oportunitatea de a vizita centrul oraşului fiind călăuzit de un miros de ciocolată caldă şi brioşe ce învăluia toate strazile. Abia mai tarziu am aflat că responsabilă de acea aromă îmbietoare este o fabrică de ciocolată de la marginea oraşului.


Cu toate că nu beneficiam de aşa mult timp am petrecut aproximativ două ore în Muzeul Căii Ferate din Anglia. Unul din cele mai impresionante muzee pe care l-am văzut. Nu cred că îţi ajunge nici măcar o zi să poţi să vezi toate exponatele. De apreciat este atât multitudinea de exponate cât şi starea acestora, într-o condiţie excelentă, până la ultimul detaliu. De remarcat este şi modul în care este conceput acest muzeu, nu numai că poţi sa vezi şi să atingi diferite obiecte, dar poţi beneficia şi de o incursiune în atelier unde ai senzatia unui pas în trecut. De la zgomotul specific pana la mirosurile acelor timpuri totul este creat pentru a putea să retrăieşti realmente senzaţia acelor vremuri. Un alt lucru are m-a uimit era faptul că totul era cu intrarea liberă.


Poate cel mai atractiv obiectiv turistic îl reprezintă biserica York Minster, cea mai mare catedrala gotica din nordul Europei. Din pacate nici pe aceasta nu am reusit sa o vedem în interior datorită timpului scurt.


Cu toate că vorbisem cu o prietenă de a mea care era în York, că o sa vizitez oraşul, am uitat să îi cer numarul de telefon ca să o sun şi să ne întâlnim ştiam doar că lucrează lângă York Minster. Îninte de ora de plecare ne îndreptam spre autocar şi am zis să trecem încă o dată pe lângă biserică şi poate să intrăm undeva să bem ceva cald, pentru că eram destul de înfriguraţi după o zi de plimbat. Minunea a fost să mă întâlnesc accidental cu prietena mea chiar în faţa intrării principale a bisericii.


Astfel m-a invitat pe mine şi pe prietenii mei la un ceai englezesc la ora 5. Ţin să ii multumesc încă o dată pentru ceai, care a fost bine primit. Îmi aduc aminte de o vorbă „Munte cu munte se întâlneşte, dar om cu om”, care uite că s-a mai apicat încă o dată. Cine se putea gândi că doi or suceveni să se întâlnească la un ceai în York.


Pentru toţi cei care au ocazia de a vizita acest oraş, îl recomand cu căldură şi sfătuiesc pe oricine face acest lucru să rezerve măcar două, trei zile pentru asa ceva.

Wednesday 7 March 2007

românul vs. lumea virtuală

Îmi aduc acum aminte despre primele mele contacte cu un calculator unde aveam nişte casete cu joculeţe şi aveam doar două taste pe care le butonam până la epuizare.

Zilele astea am putut să fac o analiză a modului în care românul percepe lumea virtuală şi a beneficiilor acesteia, am să fac acum referire doar la plăţile online.

De ceva timp mă orientez tot mai mult către a face cumpărături online. Am început prin a cumpăra bilete de autobuz pe care le puteam cumpăra online la doar 1 liră în detrimentul celor de la ghişeul de bilete care ajung la 27 de lire. Apoi am continuat şi cu alte lucruri, dar tot timpul doar de la unele magazine online specializate.

De curând am decis să cumpăr ceva de pe ebay. Chiar de când eram în România mi-am dorit să fac acest lucru, dar pentru că nimeni nu trimitea produse în ţară la noi, am renunţat. Dar ce îţi trebuie de fapt? Cu toate că lumea cred că ştie, sau bănuieşte, îţi trebuie un cont pe ebay şi un cont de paypal (toate astea poţi să le faci şi din România, doar că, contul paypal nu îl poţi lega de nici un cont din bancă). În rest nu e mare chestie, cauţi produsul pe care îl vrei, licitezi pentru el şi dacă esti pe fază sau ai noroc poţi găsi unele lucruri la preţuri destul de mici.

Până aicea, nimic spectaculos, dar cred că ceea ce urmează după, este poate de neînţeles pentru unele persoane printre care se număra şi subsemnatul. Tu plăteşti şi stai şi aştepţi. Eu am plătit într-o vineri şi a trebuie să aştept până luni, marţi pachetul.

Tot timpul m-am gândit la faptul că eu am dat banii(o sumă considerabilă) cuiva pe care nu îl cunosc deloc, nu l-am văzut în viaţa mea, nu am vb cu el(sau poate ea, nici măcar asta nu ştiam) şi acum nu mă puteam baza decât doar pe onoarea unui necunoscut. Câţi români care au fost furaţi şi de către cei pe care îi considerau apropiaţi ar putea să facă aşa ceva? Eu mă tot întrebam ce a fost în capul meu când am trimis banii?

Cei care au făcut aşa ceva recent cred că îşi dau seama ce a fost în sufletul meu, cei care au făcut destul de frecvent şi de ceva vreme poate că au uitat cum a fost prima data şi nu îmi înţeleg temerile, iar cei care nu au făcut aşa ceva nici măcar o dată poate mă consideră nebun pentru ce am putut să fac.

Totuşi mai era ceva care parcă îmi dădea speranţă, vânzătorul avea un feed-back bun de 100%, adică de 52 de ori în ultimile 6 luni a trimis produsele tuturor celor care cumpărase de la el. Dar oare ce însemna 52? O fi mult? O fi puţin? Duminică i-am destăinuit surorii mele ce făcusem cu o speranţă de a fi încurajat, dar ea mi-a zis nonşalant că data viitoare ar trebui să cumpăr doar de la cei care au cel puţin 1000 de produse vândute. Deja mă gandeam că sunt doar puţine şanse să nu fi pierdut. Mă mai uit încă o dată pe feed-back-ul persoanei şi apare ... unul negativ. Deja mă vedeam păgubit, dar după câteva ore după ce mi-am mai revenit am costatat că acel feed-back negativ se referea la cu totul altceva decât vânzare.

Lovitura de graţie a venit luni când am văzut pe ebay că se vindea acelaşi produs de către aceeaşi persoană. Împacientat iau şi îi scriu persoanei. Am stat cred ca mai bine de jumătate de oră lipit de calc, fără să respir până ce am primit răspunsul: avea mai multe produse la vânzare şi a folosit aceleaşi poze şi că să stau calm că deja a trimis pachetul spre mine.

Se pare că soarta a fost de partea mea şi marţi a venit şi mult aşteptaul meu produs. Chiar dacă îl aveam în mână, stăteam şi mă minunam cum a putut omul acela să fie corect. Cu toate că era nou, mă tot aşteptam să fie ceva stricat sau să nu funcţioneze.

Cert este că am zis că nu o să mai cumpăr nimic de pe ebay, dar ... chiar în aceeaşi zi m-am dus pe acel sit să verific preţurile la un alt produs ... uitasem prin ce am trecut şi prinsesem curaj.

Nu ştiu dacă toată această aventură a avut la bază faptul că sunt român şi că am mentalitatea specifică sau pentru că sunt eu fricos, am să las pe alţii să îşi dea cu părerea, eu cu siguranţă nu aş putea fi obiectiv.

Thursday 1 March 2007

Un mărţişor pentru un zâmbet

Cu toate că numărul celor care vizitează acest weblog este destul de mic şi se restrânge în majoritate la pretenii mei din lista mea de "Friends", aş dori să urez tuturor o primavară minunată.

Ficare să aibă parte de bucurii, împliniri şi, mai ales, să aibă puterea să zămbească în orice moment.

Tuesday 27 February 2007

Se mai întorc românii în ţară?

Chiar acum mai puţin de o săptămână m-am întors din ţară. Mai toţi cu cei care m-am întâlnit ţineau să mă întrebe dacă mă mai întorc. Nici atunci şi nici acum nu am răspunsul final la această întrebare. Chiar acum câteva minute am terminat de citit un articol despre întoarcerea românilor în ţară. Chiar şi cei din fruntea statului au zis că vor încerca să convingă pe cei plecaţi să se întoarcă. Sunt curios să văd strategia lor, chiar foarte curios. Măcar ce vor, că despre ce o să facă ... nu îmi pun prea multe speranţe.

Dar care sunt de fapt motivele care îl fac pe un român să se întoarcă? Cel mai vehiculat este nivelul salarial, dar eu cred că acesta este motivul pentru care cineva pleacă nu pentru care s-ar întoarce (excepţie făcând doar cazul în care nivelul salarial de la noi ar fi mai mare decât cel din afara - slabe şanse). Dacă vor creşte totuşi salariile, nu va fi meritul guvernanţilor (sau poate doar într-o mică măsură), ele fiind dictate de către piaţa locurilor de muncă, de către cererea şi oferta de pe piaţă.

Alte motive vehiculate ar mai fi: familia, prietenii, prietena/prietenul, mâncarea, neadaptarea ... În cazul meu nu prea se aplică acestea: atât familia cât şi prietenii, jumătate sunt în ţară, iar jumătate plecaţi. Cât despre prietena mea ... cred că aicea aş putea găsi un motiv să nu mă mai întorc deoarece prietena mea nu este în ţară. Mâncarea cred că este un motiv relativ, cred că sunt români peste tot în lume, iar o parte din aceştia au şi afaceri în domeniu culinar, şi în plus eu sunt genul care preferă să işi gătească el singur. Neadaptarea cred că este o chestiune ce ţine de individ, poţi foarte bine să nu te adaptezi nici în ţară. Fiind o persoană sociabilă (extras din ce zic cei din jurul meu) nu poate fi o problemă pentru mine, chiar şi acum pot afirma că mi-am făcut destui prieteni pe aici.

Pe lângă toate acestea mai sunt diferite motive care pot diferi de la caz la caz sau sunt de tip general, dar nu sunt menţionate fiind considerate general valabile şi cunoscute de toată lumea. Cu toate că mi-am zis de la început să nu fac nici o paralelă între România şi alte ţări, de data asta o să fac o excepţie deoarece cunosc foarte bine experienţa aceluiaşi lucru în ambele părţi.
Cum poti să scoţi un card european de asigurat.

România
  1. Consulţi medicul de familie, iar acesta îţi dă informaţii generale şi te sfătuieşte să te duci la casa de asigurări să verifici pentru că el nu stie sigur.
  2. Te duci pe pagina românească destinată cardului unde nu găseşti informaţii de ce ai nevoie, ci doar "Intotdeauna trebuie sa contactati Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate de care apartineti. Fiecare stat membru poate sa decida cum organizeaza distribuirea CEASS in teritoriul propriu." si asta la întrebari frecvente nu într-o rubrică special destinată.
  3. Te duci la casa de asigurări, vezi exact ce îţi trebuie, verifici orarul.
  4. Te duci la facultate(cazul meu: în alt oraş la 150km) iei adeverinţă de student.
  5. Te întorci la casa de asigurări(cazul meu: vineri) şi portarul nu te lasă să intri deoarece biroul emitent de carduri nu lucrează după programul afisat la intrarea principală lângă lista de acte ce îţi trebuie pt card.
  6. Revii luni şi te aşezi la rând în dreptul uşii pe care scria mare "EMITERE CARDURI SANATATE"
  7. Când îţi ajunge rândul afli că de fapt biroul ală e pentru altceva şi nu îi interesează ce scrie pe uşa lor
  8. Cauţi prin toată clădirea şi găsesti la un ghişeu scris mic pe o foaie A5 "Depunere acte card sănătate"
  9. Răbdare de fier şi nervi de oţel ca să îi explici toate actele(nu intru în detalii de genul că habar nu aveau la ce să se uite)
  10. Te duci de 5(cinci) ori şi faci copii foto la acte cu toate că nu era scris în lista citită pe uşa principală şi cu toate că de fiecare dată mă asigura că nu o să îmi trebuiască altă copie
  11. Nu trebuie să ai nici o întrerupere de plată în ultimii 5 ani, eu am avut 20 zile şi mi s-a zis că trebuie să plătesc taxa de sănătate pe perioada respectivă şi să aduc chitanţă.
  12. Te duci la caserie să plăteşti, nu îţi dă voie pentru că nu ai dispoziţie de încasare
  13. Stai 3 ore la o coadă pentru o dispozie de încasare de 28 lei
  14. Te duci la caserie şi plăteşti suma respectivă
  15. Te duci din nou la ghişeu cu toate actele şi o iei de la capăt
  16. Afli că îţi mai trebuie o adeverinţă de la finanţe din oraşul de care aparţii(cazul meu: la 25km) cu toate că nu era menţionat nicăieri şi pe ei nu îi interesează
  17. Rezolvi problema cu adeverinţa (cazul meu: am avut noroc şi m-au lăsat fără). Adeverinţă ce îţi este eliberată în 2-3 zile iar dacă plăteşti mai mult ~ 30 lei o poţi ridica în aceeaşi zi.
  18. Te duci la caserie şi plăteşti 2 lei, costul cardului
  19. Completezi un formular cu adresa la care doreşti să îţi vină cardul, formularul trebuie completat în persoană sau de către alta peroană dacă are procură.
  20. Într-o săptămână îţi ajunge acasă un card de asigurat valabil pe 6 luni.
Anglia
  • 1 A te duci la medicul de familie si complezi un formular sau
  • 1 B te duci pe pagina departamentului de sănătate şi completezi formularul
  • 2 Într-o săptămână îţi ajunge acasă un card de asigurat valabil pe 5 ani.
Nu mai sunt de mult naiv să cred că asta a fost doar o întâmplare singulară şi că am avut parte de un ghinion fără pereche, dar mă întreb unde este respectul în România, respetul faţă de omul simplu, faţă de nevoile acestuia ???
Dacă ai "noroc" de căteva zile din astea ... cred că ai să gaseşti şi răspunsul la întrebarea: Se mai întorc românii în ţară?

Friday 23 February 2007

Bilanţ al primului an

Una cu alta adunată iată că tocmai s-a împlinit un an de când am ajuns pe meleaguri străine. M-am gândit să scriu în acest topic ca un fel de bilanţ al acestui an.

Doar când stai şi analizezi ce a fost în trecut îţi dai seama că orice lucru cât de mic îţi poate influenţa viaţa într-o proporţie destul de mare, şi nu doar viaţa ta cât şi a celor din jurul tău. Îmi aduc aminte acuma că citisem undeva că mama lui Hitler vroia să avorteze, dar în ultimul moment s-a răzgândit. Acum îmi dau şi eu seama că unele decizii, minore la acel timp, mi-au afectat destul de tare viaţa.

Dacă mă întreba cineva anul trecut ce o să fie cu mine în decursul următoarelor 12 luni, cu siguranţă că nu puteam prezice nici o mică parte. Dar nu cred că asta e cel mai important, dacă mi-am respectat planul sau nu, pentru că, pe atunci, nici nu putea fi vorba de un plan.

Cred că diferenţa este dată de numărul lucrurilor care te fac să te simţi mândru atunci când te uiţi înapoi, dar şi cele care te fac să stai cu capul în pământ.

Aş putea zice că pe plan profesional această perioadă a reprezentat un salt: participare la unele conferinţe, implicarea în unele proiecte de cercetare ... Cel mai important cred că este ce am câştigat eu din toate astea. Cred că după experienţa în domeniu, pe următorul loc, vine faptul că mi-am dat seama cum se lucrează parctic într-un grup de cercetare care este foarte bine cotat(în primele 5 din Marea Britanie). Mi-a fost greu să mă obişnuiesc, dar nici acuma nu pot zice că sunt integrat 100%.

Tot în plan profesional aş putea include şi experienţa mea ca student într-o ţară străină. Modul în care este privit învăţământul aicea, atât de către profesori dar şi de către studenţi, m-a făcut să realizez că cel mai importat lucru nu este diploma pe care o obţii în final ci mai degrambă important este cu ce rămâi după. Să nu creadă cineva acuma că cei din Anglia nu se uită la o diplomă, ba chiar dacă vrei să te angajezi undeva aceasta conteaza foarte mult, doar că ei pun accent mai mult pe ce este în spatele acelei bucăţi de hârtie. Cred că este tocmai diferenţa dintre formă şi fond care uneori în învăţământul din România este foarte fragilă.

Dacă eu am dat la acest master din diverse motive, acuma chiar îmi pare rău că am pierdut timpul în primul semestru. Dacă până acuma lucrarea de dizertaţie reprezenta ultimul pas către a obţine acea bucată de hârtie mult dorită, acuma chiar nu mă interesează ce notă o să obţin. Pe primul loc acuma pun tocmai proiectul, pentru care o să dau tot ce e mai bun astfel încât eu să fiu mulţumit de el si nu cei care o să mă examineze.

Ieşind din planul profesional, cred că şi aicea sunt unele lucruri ce merită amintite. Imaginea pe care o aveam eu creată despre Regat a fost parţial dacă nu chiar total schimbată. În primul rând ar fi de notat „răceala” englezilor de care eu nu am avut parte, mai mult decât atât tot timpul am fost tratat cu o „înfricoşătoare” căldură prietenească. Poate am fost eu doar norocos, dar peste tot oamenii foarte serviabili mă întâmpinau cu un zâmbet pe buze, ceea ce mă făcea să mă întreb dacă românilor le revine statutul de popor primitor şi ospitalier.

Faptul că am petrecut un an în Anglia m-a ajutat şi la perfecţionarea limbii engleze, dacă se poate spune aşa, mai corect ar fi spus la învăţarea acesteia. Dacă la început eram speriat când cineva încerca să vorbească cu mine acum am ajuns să mă pot înţelege şi cu cei care au un accent britanic destul de puternic şi de foarte multe ori este greu de înţeles de către o persoană ce nu este vorbitor nativ de engleză. Chiar mai mult, din când în când, pot să îmi dau seama şi de originea vorbitorului după accentul pe care îl are.

Cel mai de notat lucru cred că este şocul primelor zile, cănd am luat contact direct cu o noua civilizaţie, cu un nou mod de viaţă despre care nu aveam nici cea mai mică idee. De fapt cred că ar fi mai corect să menţionez multitudinea de civilizaţii şi stiluri de viaţă. Numeroasele colonii pe care le-a avut Marea Britanie, dar şi politica libertăţii cultelor a dus la pierderea identităţii englezilor ca popor, dar totodată şi la existenţa mai multor culturi în acelaşi spaţiu geografic. Cu zâmbetul pe buze arunc acum un ochi şi la alte popoare(în care intră şi Romănia) la câte dispute au fost şi încă sunt între cetăţenii minoritari şi cei majoritari din unele zone.

Chiar dacă Wolverhampton-ul este un orăşel mic(din punctul lor de vedere, el având cu câteva mii de locuitori mai puţin decât Iaşul) cred că am putut să văd, întâlnesc şi să stau de vorbă cu oameni de pe tot globul: din toată America (nord, centrală si cea de sud), din Iran până la toate ţările din Asia, de Europa şi Africa nici nu mai pomenesc. Ficare dintre aceştia având propria limbă, propria cultură, propriul mod de viaţă, propria bucătărie, propria percepere asupra vieţii.

Dacă până acum făceam câte o confuzie între unele persoane acum realizez că de fapt fiecare din ele este reprezentată de către alt sistem de valori(chinez vs. japonez vs. vietnamez, camerunez vs. nigerian etc.). Faptul că am avut contact cu ei a reprezentat pentru mine mult mai mult decât orice lecţie de istorie, geografie, cultură a popoarelor, mai mult decât sute de pagini citite dintr-o enciclopedie. Tot aicea a fost şi prima/singura dată m-am simţit ofensat atunci când cineva mi-a zis ca sunt „alb”. Nu cred că până în acel moment eram conştient că discriminarea poate fi îndreptată şi către mine sau că aş putea să simt aşa ceva.

Cred că ar fi multe de spus despre anul ce tocmai a trecut, poate unele dintre ele le-am menţionat mai detaliat în alte topicuri ale mele, dacă nu, cu siguranţă că o să o fac de acum. Totuşi aş vrea să mulţumesc câtorva persoane care au fost alături de mine şi m-au ajutat şi poate în unele momente au crezut în mine mai mult decât poate eu o făceam, dl. Cristea, Corina şi Dinel:

Vă mulţumesc pentru sprijinul necondiţionat pe care mi l-aţi dat.

Thursday 22 February 2007

Înapoi pe baricade

Tocmai m-am întors din România unde am stat 2 săptămâni şi un pic, pentru a da nişte examene. Totodată mi-am scos şi mâna din ghips şi deci pot să scriu mai mult şi mai des.

Poate că cineva se întreabă de ce am optat să mut weblogul personal de pe pagină la mine pe unul specializat. Păi ar fi mai multe motive, unele facilităţi dar şi faptul că am hotărât să scriu nu numai despre viaţa mea în UK, dar si despre toate locurile pe care le văd şi lucrurile interesante ce le încerc în fiecare zi.

Deci sper să pot să fiu mai activ pe partea de scris şi de împărtăşit din întâmplările vieţii de zi cu zi

Friday 12 January 2007

O pauză nedorită

Din păcate o accidentare care a lăsat urmări (o mână în ghips) mă face să stau pentru o perioadă departe de tastatură.

Sper să pot continua cât mai repede.