Wednesday 10 June 2009

O zi fără metrou în Londra

Ieri am primit un email în care "primarul Londrei" mă anunţa că începând de ieri la ora 19:00 începe greva la metrou, prin urmare trebuie să îmi găsesc altă rută pentru a ajunge astăzi la serviciu.

Norocul meu este că am şi alte alternative astfel încât astăzi dimineaţă mă prezint la gara să iau un tren. Pe peron, lume destul de multă, mă întreb dacă o sa am loc în primul tren sau trebuie să îl aştept pe următorul, iar când trenul vine deja plin mă gândeam că nici în următorul nu o să mă pot urca.

Locuiesc în Londra de mai bine de un an şi cam cunosc cum merg treburile, dar trebuie să recunosc că am rămas foarte surprins de faptul că am reuşit să mă urc în primul tren, şi asta într-o perfectă ordine, de parcă exersasem împreună cu toţi cei de pe peron şi din tren mişcarea asta timp de o lună.

Am avut cam 2 minute întârziere, deoarece trenul a mers cu viteză redusă, o regulă de securitate când este "foarte" plin. Din gară, eu, ca de altfel aproape toţi din tren, trebuie să iau un autobuz, dar nu aveam nici cea mai mică idee unde este sau în ce direcţie, ştiam doar numărul autobuzului.

Aicea altă dovadă de civilizaţie, peste tot erau pancarte care îţi arătau direcţia spre staţiile de autobuz, peste tot erau împrăştiaţi reprezentanţi ai căilor ferate ca să stea la dispoziţia ta şi să te îndrume, să îţi dea o harta a împrejurimilor în care erau marcate staţiile de autobuz sau cât timp ţi-ar lua dacă ai merge pe jos în diferite direcţii.

Stau acum şi mă întreb de ce omuleţii de la căile ferate s-au mobilizat aşa mult, că doar, ei nu au nici o treabă cu cei de la metrou?

Poate că şeful de acolo avea cap şi l-a folosit, poate pentru că sunt ei aşa bine crescuţi şi s-au gândit la Bogdan. Eu cred că de fapt s-au gândit la ei înşişi. Au realizat că astăzi o să aibă cu poate mai bine de un milion mai mulţi călători care nu ştiu încotro să o ia şi deci o să tăbărască peste ghişeul de informaţii.

Uite că un pic de organizare şi ordine funcţionează, iar eu am reuşit să îmi găsesc calea între mii şi mii de oameni.

No comments: